În muzica bisericească psaltică, prin glas sau eh nu înţelegem glasul sau vocea omenească, ci un anumit fel de cântare legată de o anumită scară. Biserica ortodoxă de răsărit întrebuinţează în cultul ei opt glasuri rânduite a se cânta după anumite reguli de către Sf. Ioan Damaschin, încă din veacul al VIII-lea, dar a căror origine melodică datează cu mult timp înainte, avându-şi rădăcinile în muzica vechilor popoare din Grecia şi Asia Mică, adică din părţile care au fost şi leagănul creştinismului.
    Modul sau glasul (ehul) presupune un ansamblu de formule şi structuri melodice cu o configuraţie artistică specifică şi o funcţionalitate distinctă de muzica occidentală.
    Fiecărui glas îi corespunde o scară modală ce reprezintă relaţiile structurale ale glasului prin dispunerea sunetelor sale componente în ordinea înălţimii.
    În zona bizantină, în numirea glasurilor bisericeşti s-au impus două terminologii: una greacă care denumeşte cu termenul de ehuri şi una slavă care denumeşte cu glasuri; astfel în variantă grecească nu putem spune decât ehul 1, 2, 3, 4 şi ehul 1 plagal, 2 plagal, 3 plagal, 4 plagal, iar în terminologia slavonă putem spune glasul 1,2,3,4,5,6,7, 8.