15 septembrie

Flash player se incarca

În această lună, în ziua a cincisprezecea, pomenirea pătimirii Sfântului Marelui Mucenic Nichita Gotul.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Filotei preotul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Porfirie, cel dintre îngânători (actorul/comicul).

Tot în această zi, pomenirea aflării moaștelor Sfântului Acachie, episcopul Melitinei.

Tot în această zi, pomenirea a două sfinte fecioare, care prin sabie s-au săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea aflării moaștelor Sfântului întâiului Mucenic și arhidiacon Ștefan.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintele nostru Gherasim, ctitorul sfintei Mânăstiri a Sfintei Treimi, care cu pace s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Ioan Criteanul, care a mărturisit în Efesul cel nou, la anul 1811.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinți Părintelui nostru Visarion, arhiepiscopul Larisei, făcătorul de minuni.

Tot în această zi, pomenirea celui între Sfinți Părintelui nostru Iosif cel Nou, mitropolitul Timișoarei și a tot Banatul, făcătorul de minuni.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

 

Sf. Mare Mucenic Nichita, Sf. Ierarh Visarion și Cuv. Filotei preotul